Gradinita si scoala duminicală

 

Poporul roman a aratat intotdeauna prin istoria sa, prin limba romaneasca, prin traditiile si credinta ortodoxa, ca este un popor demn, care pretuieste tezaurul bogatiei inestimabile pe care il detine si pe care l-a mostenit de la stramosii sai.Chiar si departe de glia strabuna, romanii au incercat cum au stiut ei mai bine sa isi pastreze valorile culturale, lingvistice, etice si spirituale si sa le promoveze cu demnitate si pe meleagurile de adoptie.


Biserica a fost dintotdeauna locasul sub acoperisul careia s-au adapostit romanii care au dorit sa nu dea uitarii traditiile si credinta noastra stramoseasca.

 

Dat fiind faptul ca, la varsta prescolara copiii sunt foarte receptivi la diversele influente care se exercita asupra lor, avem datoria de a-i ajuta sa-si deschida mintea si sufletul spre credinta si sa-i apropiem cat mai mult de adevaratele valori spirituale ale neamului din care se trag. Oferindu-le posibilitatea de a trai intens unele momente religioase, vom reusi sa le influentam comportamentul de zi cu zi si sa-i educam in spiritual valorilor moral religioase: „iubirea de aproapele”, „implinirea de fapte bune”, „respectarea parintilor si a batranilor”, „ajutorarea celor nevoiasi” si, mai ales, „apararea cu tarie a credintei ortodoxe, stramosesti”. Aceste valori crestine bine insamantate in sufletele curate ale copiilor, vor deveni pe parcursul vietii radacini puternice, care vor sustine cu tarie micul crestin in calea vanturilor sectare sau in incercarile vietii.

Avem un mare privilegiu si osfanta datorie de a-i familiariza pe copii cu sistemul valorilor religioase (evlavie, adevar, rugaciune, pietate, iertare, milostenie) si a le cultiva un comportament adecvat normelor si canoanelor religioase. Un copil, peste ani, ar putea fi un sfant sau un pacatos. De noi depinde daca sufletul lui porneste pe drumul bun sau pe drumul rau:”Din acelasi lemn poti face si icoana si maciuca”.Cata vreme vom avea grija de copiii nostri, putem nadajdui intr­o lume mai buna, mai curata.

 

In acest sens Parohia Ortodoxa Romana „Acoperamantul Maicii Domnului” – Bielefeld, doreste sa-si anunte deschiderea oficiala a unei gradinite si scoli duminicale care va functiona pe langa Parohie, incepand cu data de 09 aprilie (duminica Floriilor) 2017.

 

In cadrul acestei gradinite si scoli duminicale vor fi predate notiuni de limba romana, istoria romanilor, geografia romaniei, Invatatura de credinta crestin-ortodoxa, pictura si desen, confectionarea obiectelor, limba germana etc.

 

Cursurile acestei scoli sunt adresate copiilor cu varste cuprinse intre 2-16 ani si in functie de numarul copiilor inscrisi se vor forma trei grupe de studiu: prima grupa care va cuprinde categoria copiilor cu varste cuprinse intre 2-5 ani, a doua grupa vizeaza copiii cu varste cuprinse intre 6-10 ani, iar a treia grupa pe cei cu varsta cuprinsa intre 11-16 ani!

 

Pentru inscrieri si informatii suplimentare poate fi contactat parintele paroh Marius Florentin Pandelea sau in fiecare duminica la biserica unde functioneaza parohia, intre orele 09-13. (Adresa Bisericii : Feilenhauerweg nr 2, Plz 33659 Bielefeld)

 

Va asteptam cu drag!

 

 

 

Programul slujbelor 

 

Sfanta Liturghie se va săvârși duminical de la ora 10:00, iar celelalte Liturghii din cursul săptămânii, se vor anunța in timp util si pe pagina de Facebook a Parohiei Romane Bielefeld ,sau pe grupul parohial de Whazzap.

In cadrul sfintelor Liturghii vom împărtăși toti copiii botezați ortodox si credincioșii care au primit binecuvantarea duhovnicului.

 

Vineri 6 martie 
Ora 18:00 Taina Sfântului Maslu urmat de Taina Spovedaniei
 
Sâmbăta 7 martie 
Ora 10:00 Slujba Parastasului
 
Duminica 8 martie
Orra 09:30 Acatist
ora 10:00 Sf.Liturghie
 
Sambăta 14 martie
Ora 17:00 Slujba Parastasului
Ora 17:30 Taina Sfântului Maslu urmat de Taina Spovedaniei
 
Duminica 15 martie
Ora 09:30 Acatist
Ora 10:30 Sf.Liturghie
 
Sâmbăta 21 martie
Ora 17:00 Slujba Parastasului
Ora 17:30 Taina Sfantului Maslu urmat de Taina Spovedaniei.
 
Miercuri 25 martie - BUNA VESTIRE (dezlegare la pește)
Ora 09:30 Acatist
Ora 10:00 Sf. Liturghie 
 
Sâmbăta 28 martie
Ora 17:00 Slujba Parastasului
Ora 17:30 Taina Sfantului Maslu (Ultimul Maslu din Postul Paștilor) urmat de Taina Spovedaniei.
 
Duminica 5 aprilie 
Duminica FLORIILOR
(dezlegare la pește)
Ora 09:30 Acatist
Ora 10:00 Sf.Liturghie in cadrul căreia vom sfinți ramurile de finic, salcie si flori, apoi le vom imparți credinciosilor prezenți.
 
Programul slujbelor pentru Saptamana Mare și Saptamana Luminata 
 
Luni, Marți, Miercuri ( 6, 7, 8 aprilie)
Ora 17:30 Denie
 
Joi 9 aprilie de la ora 10:00 vom săvârși Sf.Liturghie, iar la ora 17:30 va avea loc Denia celor 12 Evanghelii si scoaterea Sfintei Cruci spre închinare.
 
Vineri 10 aprilie de ora 11:00 vom săvârși Slujba scoaterii Sfântului Epitaf ( Sfantul Aer ) - trecerea pe sub Sfânta Masa a Sf.Epitaf.
Inchinarea - trecerea pe sub Sf.Masa si Sf. Epitaf, se face în aceasta zi de la aproximativ ora 12:00 pana la ora 21:30 - 22:00
Tot astazi de la ora 17:30 vom săvârși Denia Prohodului Domnului Iisus Hristos cu procesiunea speciala în jurul Bisericii si trecerea pe sub Sfantul Aer - Sfântul Epitaf. Cei care aveți textul Prohodului Domnului, sa il luati cu d-voastră.  Brosura cu slujba Prohodului, se poate achiziționa si de la Biserica. 
Important:
In aceasta seara se aprind în Biserica lumânări pentru cei adormiți ( mai ales cei care au murit fara lumânare, nespovediti si neâmpartasiti), sau le ținem în mana în timpul cântării Prohodului Domnului si in timpul ocolirii Bisericii, în nadejdea ca Dumnezeu va lumina sufletele celor dragi, trecuti la El, cu Lumina Slavitei Sale Invieri.
 
Sâmbăta 11 aprilie intre orele 10:00 și 12:00 vom împărtăși toti copiii botezați ortodox, care nu vor putea participa la slujba Sfintei Invieri.
Intrucat în parohia noastra de ani buni  s-a format un obicei deosebit de folositor, în care prezenta copiilor este în număr foarte mare,  Slujba Sfintei Invieri va începe mai devreme astfel :
- de la ora 19:30 va avea loc Randuiala Ceasurilor Sfintelor Pasti
- de la ora 20:00 va avea loc Împărțirea Sfintei Lumini VENIȚI DE PRIMIȚI LUMINA !!!
Apoi vom săvârși Utrenia Paștilor urmata de Sf.Liturghie a Sfintei Invieri, prima parte afara, iar mai apoi in Biserica. In cadrul Sfintei Liturghii, vom impartasi toți copiii botezați ortodox si toți credincioșii care au primit dezlegarea duhovnicilor, vom sfinți Pastile ( painea stropita cu vin roșu), precum și coșurile de pasca, cozonaci, oua roșii, carne etc. Cutiile cu Paștiță ( paine stropita cu vin vor fi din belșug, insa ele se vor sfinți asa cum este si randuiala Sfintilor Parinti, doar in cadrul Liturghiei din noaptea Sfintei Invieri). Intrucat Hristos este Pastile și bucuria este a Învierii, este greșit ca aceste cutii cu Paștiță sa fie împărțite in Joia sau Vinerea Mare sau în Sâmbăta Mare înaintea Slujbei Sfintei Invieri.
Cei care doresc sa le fie pomenite pomelnicele pentru vii si morți la Sfânta Proscomidie, sunt rugați sa vina mai devreme sa le aduca la Sf. Altar (ora 19:30 - 21: 30).
 
Duminică 12 aprilie de la ora 13:00 vom săvârși Slujba Învierii celei de a doua si vom imparți Lumina Învierii și Paștiță și celor care nu au putut fi prezenți în noaptea Sf.Invieri.
 
Luni 13 aprilie (a 2- zi de Paști) de la ora 10:00 vom săvârși Sf. Liturghie urmata de Parastasul pentru cei adormiți.
 
Marți 14 aprilie ( a 3-a zi de Paști) de la ora 10:00 vom săvârși Sf.Liturghie urmata de Parastasul pentru cei adormiț
 
Vineri 17 aprilie - Izvorul Tamaduirii de la ora 10:00 vom săvârși Sf.Liturghie urmata de Parastasul pentru cei adormiți.
 
Întrucât Biserica în care slujim este a noastră, iar costurile lunare obligatorii pentru gaz, curent, impozite, asigurari, sanizare etc, precum și costurile tuturor proiectelor parohiale (cel mai recent fiind Catapeteasma (Iconostastasul) sculptata in lemn a carui valoare a deparsit 40 de mii de euro), sunt sustinute doar din donațiile credinciosilor, VA RUGAM sa achiziționați lumânări si candele personalizate cu care sa duceti acasa Lumina Sfintei Invieri de la Biserica noastră, oferind astfel un mic ajutor Bisericii, pentru care va si mulțumim anticipat.
Tot la pangarul  Bisericii noastre, veti găsi și multe alte obiecte bisericești ( tamaie, cruci, cațui, icoane, carti bisericești, calendare etc), unele dintre ele le puteți oferi ca daruri de Paști celor dragi.
 
Sa nu uitam ca salutarea creștinească din aceasta perioada pascala este NU cea de paste fericit ci de HRISTOS A ÎNVIAT - ADEVĂRAT A ÎNVIAT
 
Pentru o organizare mai buna și o desfășurare a slujbelor din aceaste zile cu pace si liniste, va rugam sa ținem cont atat de programul slujbelor cat și de legile tarii gazde ( parcarea masinilor, pastrarea liniștii, a curateniei etc)
 
VA ROG frumos sa distribuiti mesajul către cunoștințele d-voastra si către cei cărora le ajuta un astfel de mesaj, spre a-mi ușura misiunea în aceasta perioada foarte aglomerată.
 
Cu prețuire și mulțumiri alesese, 
Preot Paroh 
Marius Florentin Pandelea
Tel: 01634260864
 
Adresa Bisericii:
33659 Bielefeld
Feilenhauerweg nr 2
 

Taina Spovedaniei se va săvârși duminical intre orele 7:30 - 09:00 DOAR pentru credincioșii care se spovedesc mai des si sunt familiarizați cu Biserica si sfintele slujbe (cu telefon in prealabil.)

Pentru credincioșii care se spovedesc foarte rar sau doar in cele 4 Posturi, Spovedania se va săvârși in alte zile randuite cu programare telefonica împreună cu preotul paroh.

 

Alte slujbe religioase precum si diferite activități parohiale, vor fi postate si pe adresa de Facebook precum si pe grupul de Whazzap parohial. (Cei care doriți sa faceți parte din grupul parohial de Whazzap si sa aveți acces la mai multe informații, va rog sa imi scrieți in privat).

 

 

Botezurile, Cununiile, precum si alte servicii religioase divine, se vor organiza telefonic in timp util, dimpreună cu Preotul Paroh la nr. de telefon 

01634260864

 

 

Toate activitatile parohiale, precum si toate costurile de incalzire, intretinere, sanizare, asigurari, impozit etc., sunt sustinute financiar doar din donatiile credinciosilor lunare prin Dauerauftrag sau prin donatiile obtinute la diferite momente speciale ale vietii  Botez, Cununie, Înmormântare etc. Pentru fiecare donație, credincioșii primesc chitanță iar unde este necesar și Spendeqwitung pentru Steuererkaerung.

 

Du

Druckversion | Sitemap
Preot Marius Florentin Pandelea Tel. Mobil: 01634260864 Email: marius_pandelea@yahoo.com Adresa Bisericii: Feilenhauerweg 2, 33659 Bielefeld (la 2,5 km de Autostrada A2) RUMÄNISCH-ORTHODOXE KIRCHENGEMEINDE MARIA SCHUTZMANTEL e.V. IBAN DE14480501610023193121 BIC / SWIFT SPBIDE3BXXX